O scurtă povestioară despre rezistența mea la durere

Când realizezi cu adevărat că nu mai ești tânăr? Mai degraba, realizezi că nu ai fost niciodată puternic în felul în care credeai. 

Acum două săptămâni am fost la fotbal. Nu sunt eu vreun Messi, doar mișcare, având un loc de muncă sedentar. Am început să experimentez asta (fotbalul) de câteva luni, fiind obligat mai mult sau mai puțin de o afecțiune medicală.

Până atunci, trecusera cam 7-8 ani de când nu am mai jucat. În fine, nu asta este esența povestioarei. 

Esența povestioarei e că bărbații sunt slabi în suportarea durerii.

Am fost la fotbal. Jocul începe. Eram primul în poartă,  ca pe orice sintetic veritabil facem cu rândul în poartă, și eu am fost primul. Jucăm, trece timpul de stat în poartă și intru pe teren. Mă simțeam bine; aveam chef să joc.

Trec 5 minute, fac un sprint, dau o pasă și înscriem. În același timp, simt o împunsătură în gambă. Părea că am fost lovit. Mă întorc. Adversarul era la 3 metri; nu avea cum să mă lovească și să plece de lângă mine așa repede. 

Nu acord o importanță foarte mare, dar durerea persistă.

Încerc să plec din acel loc și durerea a început să fie tot mai puternică. 

Ma las jos, misc putin piciorul, il simt amortit, ma ridic ma duc pana la poarta. În tot acest timp, toate gândurile îmi treceau prin mine: ce am pățit, de unde poate fi durerea asta așa mare, de ce e amortit, oare am tendonul lui Achile lezat?

 Ce s-a întâmplat cu adevărat? 

În timp ce îmi treceau toate gândurile astea prin cap, am început să transpir. Știam senzația, știam ce urmează, am încercat să mă las cât mai jos posibil deoarece urma săăăăăăă.

Doamnelor și domnilor, am leșinat, m-am făcut covrig. Am ajuns o plăcință inertă de 86 de kilograme lângă poartă. 

Bâieții panicați au reusit să mă trezească și au sunat la salvare, dar eu, ca un român adevarat, din neam de dac pur sânge (glumesc, nu exista așa ceva), am zis: nu sunt ok, mi-am revenit. 

Bine asta și dintr-o frică de a merge la spital. 

Piciorul era parcă de lemn. Mă durea. Nu îl mai puteam mișca; nici vorbă de a mai juca. 

Am stat cuminte ca un spectator la liga județeană și am făcut ce știe românul să facă mai bine: să comenteze. 

După ce se termină partida, mă duc la mașină. Nu am putut conduce; noroc că nu a trebuit să fac eu asta. Pe drum, durerea încă persistă aici; dau dovada din nou de puritate și simplitate și fumez un IQOS, încercând să procesez ce mi s-a întâmplat.  Nu trec 5 minute și încep să transpir.. Știm ce urmează din nou.  

Doamnelor și domnilor, am leșinat din nou. De data asta a fost mai hardcore decât prima dată. 

De această dată nu am mai putut opune rezistență unui drum cu ambulanța. Mi-am revenit parțial, dar aveam o stare de rău generală; eram foarte amețit. Am așteptat cuminte, semi-lucid, ambulanța; oricum nu puteam face nimic. 

Ce îmi amintesc e că doamna de la dispecer ne certa: „V-am zis să veniți din prima la spital, să mă lăsați să trimit ambulanța.”. Și îmi mai amintesc că unde am oprit mașina era exact în fața clădirii de birouri în care lucrez. Eram, Louu, de ce ai oprit aici? Nu vreau să merg la lucru. 

Au ajuns domnii cu ambulanța, mi-au făcut ekg, mi-au luat tensiunea, am primit o rundă de medicamente, cred că pentru durere nu îmi mai amintesc bine ce era. Am început încet să îmi revin. Dar tensiunea fiind mică, au luat decizia de a mă transporta la urgențe. 

Deși eu nu doream să încurc oamenii de acolo, fiind sigur că tensiunea mea mică se datorează leșinului, siguranța asta vine și din genă, fiind român adevărat, dacă pur sânge. 

Lăsând gluma la o parte, eram panicat doar și cum aș face orice să nu mă duc la doctor, încercam de unul singur să pun diagnosticul: “sigur de la aia e ’”. 

Ajuns la spital, am început să mă simt mult mai bine. Am primit perfuzii și analgezice. Mi s-au făcut analize pentru a vedea ce poate cauza această tensiune mică. 

Odată cu scăderea durerii, a început să își revină și tensiunea arterială. Mai stau până îmi revin. Era foarte aglomerat și am fost întrebat cum mă simt.

 Simțindu-mă mult mai bine, am fost mutat pe un scaun în așa fel încât doctorii să preia alte cazuri urgente.  Au sosit și analizele: nimic ieșit din comun, nimic ce poate să influențeze tensiunea. 

În câteva minute a venit și domnul doctor să îmi spună când pot pleca, dacă pot pleca. Diagnosticul a fost…. 
Contractură musculară urmată de leșin din cauza unei dureri severe. Doctorul foarte drăguț:  „Noi, bărbății, nu avem o suportabilitate atât de mare la durere precum femeile și câteodată se poate întâmpla să mai leșinăm. “  

Știam asta, știam că nu suntem niște tancuri așa cum credem, dar nu credeam că mi se va întâmpla să leșin de la o durere de picior și, da, într-adevăr, nu ne putem compara cu femeile; au un alt nivel de suportabilitate la durere. 

Dacă de la o durere de picior am lesinat de două ori într-o oră, nu aș vrea să știu ce aș păți dacă aș experimenta dureri menstruale; nu vorbim de o naștere. Adevăratul tanc este femeia, de fapt. 

În concluzie, sunt bine. Încă îmi tăresc piciorul, încă fac repaus. 

Încă o dată mi-am dat seama că nu sunt atât de puternic pe cât credeam și că ar trebui să am mai multă grijă.  Și în primul rând, mi-a fost reamintit faptul că femeile sunt mai bune în a suporta durerea decât bărbații.